O nouă lecție pentru România. De ce va investi Ungaria 100 de milioane de euro în turismul din Transilvania

Simplu! Turismul e arta de a face bani din frumusețile naturii unei țări, capitol la care România scârțâie. Acum, vecinii din Ungaria au construit o întreagă strategie în ceea ce privește Transilvania.

De altfel, orașul Sfântu Gheorghe din județul Covasna a prins viață după ce ungarii au construit aici un stadion modern de fotbal pentru grupul sportiv Sepsi.


„Orice infuzie de capital este binevenită în orice domeniu, cu atât mai mult în domeniul turismului”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, Ministrul Antreprenoriatului și Turismului.


Și mai e loc de investiții, o spune omul de afaceri Lehel Boer, care a finanțat parțial un hotel de 4 stele, în valoare de 4 milioane de euro. Complexul e aproape gata de inaugurare și a fost ridicat cu bani din Budapesta. De ce cu valută de la vecini? Boer a explicat că „alte fonduri nu am aflat că m-ar fi susținut. Nu am avut niciodată vise de la statul nostru să îmi dea ceva, măcar să nu mi le ia”.


„Sfântu Gheorghe este municipiu reşedinţă de judeţ fără un hotel de 4 stele, se dezvoltă oraşul acesta. Cu sportul stăm foarte bine. Deci suntem vizitaţi de fel şi fel de oameni”, a completat atreprenorul, pentru Observator.

Țara noastră a ratat multe șanse

Ministrul Turismului recunoaște că afaceriștii români din acest domeniu au încetat de mult să spere că statul nostru va face din acest sector precum o oală cu aur o prioritate.


„În trecut a fost o şansă, dar a fost ratată şi mă refer la acel moment de acum 10-12 ani când statul român a investit peste 30 de milioane de euro ca să îşi creeze un brand de ţară. Un efort financiar, un efort uman, o implicare imensă de la acel moment stă şi zace de ani de zile într un sertar de la minister”, a declarat Cadariu.


Planurile vecinilor nu se opresc aici. La câțiva kilometri de Sfântu Gheorghe, într-o pădure din Harghita, stă un alt resort de patru stele, cu spa, care atrage turiști din întreaga Europă. A costat 9 milioane de euro, iar guvernul de la Budapesta a plătit jumătate.


„Aici nu avem extrasezon. Vin şi din străinătate, da. Ne caută pentru că suntem într un loc exclusiv cu munte, cu are curat, cu multă pădure, evenimentele astea vulcanice, mofetele, apele termale şi lacul Sfânta Ana”, a transmis Zsuzsa Kopacz, director de marketing.

Și România susține dezvoltarea turistică din Ardeal, susține ministrul Turismului

„Da, conform cerinţelor administraţiilor locale punerea în practică a unoi astfel de proiect ţine fix de implicarea administraţiei locale de acolo, de interes”, a răspuns Cadariu, fiind întrebat dacă statul a investit în dezvoltarea turistică din Ardeal.