Amenajarea spațiului de lucru

Chiar dacă este tentant să lucrezi din pat, cu siguranță ai nevoie de un birou la care să îți desfășori activitatea, pentru a fi cât mai disciplinată. Așadar, creează-ți un spațiu corespunzător, iar pe masa de lucru depozitează-ți toate obiectele care îți vor facilita munca, astfel încât totul să iasă așa cum ai plănuit, fără să pierzi timpul. Ia-ți un scaun pe care să stai comod, fără să te doară spatele. Ține aproape o agendă, în care să îți notezi cele mai importante idei. De asemenea, nu uita că o să ai nevoie de o imprimantă, ca să printezi diferite documente sau chiar poze, deci asigură-te că ai la dispoziție hartie foto. Poate o să îți prindă bine și un cutter, un marker sau chiar o tablă magnetică. Totuși, ține cont și de domeniul tău de activitate, adică achiziționează obiectele cu ajutorul cărora să fii mai eficientă și să îți duci sarcinile jobului la bun sfârșit în timp util.


Organizează-ți timpul în mod eficient

Deși nu mergi la birou, asta nu înseamnă că trebuie să ai un program haotic. Creează-ți o rutină. Stabilește-ți ora la care te trezești. Vezi care sunt prioritățile, care sunt task-urile urgente pe care trebuie să le rezolvi. În plus, gândește-te dacă poți să termini cât mai rapid treaba astfel încât să ai mai mult timp liber pentru tine. Deci, ai putea să vorbești cu supervizorul tău, ca să ajungeți la un acord profesional, ca să poți să scapi mai devreme de la serviciu dacă ai dus la bun sfârșit toate proiectele. De asemenea, ia lucrurile în ordinea priorităților și evită să faci mai multe activități simultan.


Mai ia și o pauză din când în când

Nu uita să mai iei și o pauză din când în când, chiar dacă îți desfășori activitatea profesională din confortul camerei. Dezmorțește-te, pune-ți sângele în mișcare, ia o gustare sau ieși la o scurtă plimbare, fiindcă organismul tău are nevoie de aer curat și de lumina soarelui, ca să îți reîncarci bateriile. Așa că nu sta doar pe scaun sau cu ochii în telefon, fiindcă acest aspect îți va afecta productivitatea.


Nu amesteca munca cu viața personală

Este indicat să te concentrezi doar pe sarcinile de muncă și să încerci să nu faci mai multe activități simultan, precum cele casnice, care ți-ar putea afecta productivitatea profesională. În plus, poți să devii neatentă sau obosită, iar din această cauză să faci greșeli când vine vorba de serviciu. Drept urmare, stabilește-ți programul astfel încât să îmbini cele două aspecte ale vieții tale. Rezolvă-ți problemele din viața personală înainte sau după terminarea programului.

De asemenea, este important să te odihnești corespunzător și să ai o alimentație potrivită, ca să fii energică și să ai o stare de spirit bună, ca să fii cât mai productivă cu putință. În plus, nu te supraaglomera și ia lucrurile pe rând. Nu încerca să te grăbești, ca să nu faci greșeli. Nu uita să iei pauze și respectă-ți programul. Astfel, vei da un randament bun, iar lucratul de acasă va deveni o plăcere.

//