Indicatorii tehnico - economici ai investitiilor, finantate cu bani de la buget si fonduri externe, sunt inclusi in trei proiecte de ordin elaborate de Ministerul Transporturilor.

Prima investitie, care vizeaza lucrari de constructii hidrotehnice in complexul portuar Giurgiu, are o valoare estimata de 23,2 milioane lei si va dura 18 luni, scrie MEDIAFAX.

Proiectele din porturile Corabia si Bechet vor costa 23,8 milioane lei, respectiv 22,8 milioane lei. Durata de realizare a investitiilor va fi de 27 de luni in portului Corabia si de 33 de luni pentru portul Bechet.

Compania Nationala "Administratia Porturilor Dunarii Fluviale" Giurgiu este detinuta de Ministerul Transporturilor, cu o participatie de 80%, diferenta fiind controlata de Fondul Proprietatea.

Porturile aflate in administrarea companiei au capacitatea de a administra un trafic de 15 milioane de tone anual, cele mai importante fiind Cernavoda, Calarasi, Oltenita, Giurgiu, Corabia, Bechet, Calafat si Drobeta Turnu - Severin.