"Erdogan ar trebui sa invete din soarta presedintelui egiptean Hosni Mubarak si sa demisioneze inainte ca situatia sa se inflameze si mai mult", se afirma intr-o inregistrare video publicata pe YouTube care prezinta fotografii cu violentele recente dintre protestatari si politie.

Gruparea a reusit sa blocheze accesul la Monitorul Oficial turc si la alte site-uri, duminica. Site-ul de Internet al postului privat de televiziune NTV, criticat pentru ca nu a acoperit in mod adecvat evenimentele, a fost tinta unui aparent atac al Anonymous luni dimineata.

Acuzand Guvernul ca cenzureaza social media pentru a impiedica cetatenii sa afle adevarul, Anonymous a promis sa ingenuncheze Guvernul turc prin atacarea tuturor site-urilor de Internet ale institutiilor statului, scrie MEDIAFAX.

Luni dimineata, gruparea a anuntat pe Twitter ca a blocat site-ul de Internet al presedintelui Abdullah Gül, pe cel al partidului de guvernamant Justitie si Dezvoltare (AKP), al guvernatorului Istanbulului si pe cel al politiei din acest oras.