La fix 22 de ani distanta dupa ce Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, invingand faimoasa FC Barcelona cu 2-0 dupa loviturile de departajare, „ros-albastrii“ asteapta azi o minune de la Cluj, pentru a-si trece in palmares cel de-al 24-lea titlu de campioana a Romaniei. „Ros-albastrii“ vor intalni astazi „satelitul“ Gloria Buzau, incepand de la ora 17.00, in direct la Antena 1. Fotbalistii din Ghencea au nevoie de o victorie contra „Stelutei“, dar, in egala masura, si de un pas gresit al liderului CFR Cluj pe terenul concitadinei „U“ Cluj.
Bunica: „Stiu ca lumea ma iubeste!“
Intalnirea de azi le trezeste si amintiri dureroase stelistilor. Remiza din tur (1-1) a fost, probabil, cea mai mare surpriza a campionatului dar, mai ales, singurul blat nereusit din acest sezon dominat de lupta la „butoane“. Pe 30 noiembrie 2007, primul duel dintre echipele patronate de Gigi Becali a avut un final neasteptat din cauza unui singur jucator. Veteranul buzoian Romica Bunica a transformat impecabil o lovitura libera la ultima faza a partidei si a privat Steaua de doua puncte care acum i-ar fi fost suficiente pentru laurii de campioana! Acea remiza ar putea reprezenta pentru Gloria, in acelasi timp, punctul de aur in lupta pentru evitarea retrogradarii.
Bunica a platit scump indrazneala de a-si apara corect sansele, el fiind exilat la CSM Ramnicu-Sarat, in Liga a III-a, din ordinul lui Gigi Becali. „Am intrat in istoria fotbalului romanesc chiar in era blaturilor! L-am intrebat pe antrenorul Stefan Stoica inainte de joc cum trebuie sa jucam. Ne-a zis: «Nu pot sa va spun sa va dati la o parte!». Regret ca acel gol a dus la expulzarea mea de la Gloria... Dar stiu ca lumea ma iubeste inca la Buzau“, a marturisit Bunica.
Duckadam: „Era frumos sa avem o dubla sarbatoare“
„Ceea ce s-a intamplat la Buzau e unicat. Gloria si-a impuscat stapanul in somn! Cine nu stie despre ce e vorba, imi zice «uite corectu’», dar cine stie despre ce e vorba, imi zice «uite prostu’ satului“. Mai prost ca mine nu exista“, a concluzionat Becali dupa acel meci de poveste. „De Buzau nu-mi mai este frica fiindca nu mai e Bunica“, a declarat recent Gigi pentru EVZ. Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, nu crede in sansa actualei echipe a Stelei de a-si adauga inca un trofeu in palmares chiar pe 7 mai.
„Speranta moare ultima, dar eu nu cred ca «U» Cluj o poate incurca pe CFR. Ar fi fost frumos ca stelistii de pretutindeni sa aiba parte de o dubla sarbatoare pe 7 mai: titlul si 22 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Nu cred ca 7 mai e o data norocoasa, ci una simbolica, istorica pentru Steaua, care nu se poate repeta. Oricum, suporterii nu vor uita ce am realizat atunci si cred ca o vor arata la meciul cu Gloria Buzau. O sa beau un pahar de sampanie la 22 de ani de la momentul Sevilla. Cu cat trece timpul, cu atat ne dam seama ca victoria de atunci ramane unica“, a declarat ieri Helmuth Duckadam, portarul care a intrat in istorie aparand, pe 7 mai 1986, patru penalty-uri consecutive in finala Cupei Campionilor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Steaua, amintiri cu Barcelona si cu Bunica .