Ruptura dintre Cristiano Bergodi si CFR Cluj a surprins, avand in vedere ca antrenorul isi indeplinise obiectivele fixate de conducerea clubului. Pentru tehnicienii italieni, Romania, vazuta initial ca o rampa de lansare, se transforma invariabil intr-un cosmar.
Neseriozitatea patronilor de club din Liga 1 a devenit extrem de cunoscuta in Peninsula. Mari jucatori ai nationalei Italiei au incercat sa-si cladeasca o cariera ca antrenori pe malul Dambovitei, dar in ciuda rezultatelor obtinute de ei, unele destul de bune - altele dezastruoase, au parasit Romania cu un gust amar.
Dupa ce a reusit un parcurs mai mult decat onorabil cu CFR Cluj, calificand echipa in Cupa UEFA, Cristiano Bergodi s-a vazut nevoit sa plece in Italia, deoarece conducatorii formatiei din Gruia nu i-au propus prelungirea contractului. "A fost o despartire amiabila, plec multumit si impacat, ca am scris o pagina importanta in istoria clubului", a spus, cu tristete in glas, Bergodi. Acesta este un caz fericit insa. Tot Bergodi s-a vazut nevoit sa plece de la FC National din cauza unor neintelegeri de ordin financiar.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Liga lui Mitica, cosmarul antrenorilor italieni.