Hagi l-ar putea inlocui pe actualul tehnician, Mario Somma, in pauza competitionala din iarna, in cazul in care echipa nu ajunge intr-una dintre primele pozitii ale clasamentului din liga a doua. In acest moment, Brescia e pe locul 10, la sase puncte de liderul Napoli, dar evolutia formatiei lombarde nu e una multumitoare pentru presedintele Luigi Corioni - cunoscut in Peninsula pentru rapiditatea cu care schimba antrenori - dar nici pentru suporteri. La Brescia, Hagi a jucat intre 1992 si 1994, avandu-l ca antrenor pe Mircea Lucescu, iar coechipieri pe Raducioiu, Sabau si Mateut.

Pentru evolutia lui de atunci, Gica a fost invitat, acum doua luni, de conducerea "randunelelor", pe stadionul Rigamonti, la partida cu Treviso, pentru a primi o distinctie pentru cele doua sezoane jucate in tricoul alb-albastru. "Ar fi tentant pentru mine sa pregatesc o echipa din Vest", a marturisit Gica dupa acea partida, admitand insa, atunci, ca nu se pune problema sa preia Brescia.

Intre timp, lucururile s-au schimbat, iar prietenia dintre Corioni si Mircea Lucescu l-ar putea conduce pe Hagi in Italia, unde, potrivit ziarului "Giornale di Brescia", i s-ar fi pus la dispozitie o vila de seviciu la Desenzano, pe marginea lui Lago di Garda.

60 de meciuri a disputat Hagi in tricoul Bresciei, echipa pentru care a marcat 14 goluri

4 echipe a antrenat pana acum Hagi: nationala Romaniei (iunie - noiembrie 2001), Bursaspor (iunie - noiembrie 2003), Galatasaray (februarie 2004 - mai 2005) si Poli Timisoara (noiembrie 2005 - mai 2006).