"Nu mai am nimic de facut aici. Este o situatie nedreapta, am primit patru goluri de la Real Madrid, dar trebuie sa ne uitam si la numele adversarului. Vreau sa plec. Nu numai din cauza acestei situatii, desi ea a cantarit mult in decizia mea. Nu merit asa ceva, dupa tot ce am facut pentru club", a spus Carlos, adaugand ca nu a avut pana acum nicio problema de la sosirea in Romania.
Portarul stelist a vorbit si despre faptul ca a fost rezerva la partida din deplasare cu Otelul. "Antrenorul hotarase deja sa ma lase pe banca inainte de declaratiile presedintelui. A fost doar un meci in care nu am jucat, nu sunt ingrijorat. Am nevoie de odihna dupa meciurile din Liga Campionilor", a explicat Carlos.
Transfer in iarna
Impresarul portarului, Carlos Goncalves, a admis ca in perioada de transferuri din iarna portughezul ar putea parasi Steaua: "Daca Steaua va dori, este posibil ca acest lucru sa se intample". "Sportugal" a mentionat ca la inceputul sezonului, Carlos a avut o oferta din Spania, de la Betis Sevilla, dar negocierile nu s-au finalizat si, ca dupa criticile lui Becali, transferul lui Carlos este doar o chestiune de luni. Goncalves a mai spus ca sunt mai multe cluburi care l-au urmarit pe Carlos.
"Vom astepta redeschiderea perioadei de transferuri", a mentionat agentul fotbalistului, adaugand ca portarul lusitan "a fost apreciat de toata lumea", dar infrangerile "provoaca deziluzii", si ca, in trecut, Becali l-a laudat pe portar.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Carlos a incheiat-o cu Steaua.