Fostul tehnician al lui Dinamo spune ca locul ocupat de echipa la finele sezonului e excelent. Selectionerului echipei nationale de tineret i-a expirat ieri detasarea de la FRF, iar sentimentul pe care il avea era de satisfactie ca si-a indeplinit obiectivul: prezenta in cupele europene.
PRO: Cum apreciati perioada petrecuta la Dinamo in acest retur?
F. MARIN:A fost una foarte grea. Totusi, in ciuda presiunilor si a atmosferei tensionate care au existat, venite din pacate din interiorul clubului, am reusit sa-mi indeplinesc obiectivul si sa calific echipa in Cupa UEFA. Este o performanta care, in conditiile avute, echivaleaza cu castigarea titlului de campioana, iar principalul merit este al jucatorilor, care au dovedit ca au caracter.
PRO: Ce v-a deranjat cel mai mult?
F. MARIN:Faptul ca nici nu venisem bine pe banca tehnica si au inceput discutiile despre cine va fi noul antrenor din vara. Conducerea nu a procedat corect si a exercitat asupra mea o presiune suplimentara. Nu a fost normal sa se vehiculeze la nici doua-trei etape de cand sosisem la Dinamo alte nume de antrenori. Totusi, am reusit sa ma concentrez la ceea ce aveam de facut.
PRO: A semanat perioada de acum cu cea cand ati mai fost la Dinamo, in 2003?
F. MARIN:Nu mai are rost sa facem vreo comparatie cu ce a fost la acea vreme.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 'Parca am luat titlul!'.