Desi jucatorii au fost motivati financiar pentru meciurile cu Steaua si Rapid, ei au luat doar un punct in cele doua derby-uri.
Oficialii ros-albilor au hotarat insa sa nu-i amendeze pe elevii lui Florin Marin atat timp cat titlul se mai joaca pentru a nu crea o tensiune suplimentara. Totusi, deoarece baremul de puncte, sapte, impus pentru cele trei jocuri, cu Bacaul, Steaua si cu Rapid, nu a fost indeplinit, primele fotbalistilor au ramas blocate. "Meciul din Giulesti s-a decis in urma greselilor individuale foarte mari, si ma refer aici in primul rand la Gaev. Nu s-a luat nicio masura in privinta amendarii jucatorilor, deoarece noi consideram ca lupta pentru campionat nu e incheiata", ne-a declarat Florian Busca, unul dintre actionarii de la Dinamo.
Mai virulent a fost un alt conducator al "cainilor". "Consider ca la Grigorie a fost penalty, iar atunci meciul ar fi decurs altfel. Asta nu scuza insa prestatia deosebit de slaba a echipei. Pentru ca am ajuns la acest stadiu cauza numarul unu o reprezinta indepartarea lui Andone in iarna. Atunci s-a facut o greseala. Cauza numarul doi este ca Badea si Netoiu au fost de acord cu indepartarea lui Andone, iar cauza numarul trei nu o reprezinta pregatirea fizica, ci cea tactica. Pentru ca noi de doi ani si jumatate jucam ceva cu Andone si a venit Vigo, care a vrut sa schimbe sistemul, si totul s-a bulversat, nimeni nu a mai inteles nimic. Consider ca lupta pentru titlu nu se va decide inainte de ultima etapa", ne-a spus Cohn.
Petre e din nou ironizat de oficiali
Florian Busca sustine ca Petre a primit o propunere consistenta pentru a-si prelungi contractul. "Nu stiu ce suma se vehiculeaza, dar va spun ca noi i-am propus cu mult mai mult decat castiga in prezent la Dinamo pentru a semna o noua intelegere. El nu vrea, pentru ca la vara va pleca la Andone, la Omonia. Mingea e acum la el daca ar dori sa ramana la Dinamo desi pe teren mingea numai pe la el nu prea mai sta", a declarat ironic actionarul dinamovist.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 'Am gresit cu Andone!'.