La prima vedere, parea a fi cel mai dezechilibrat meci din primul tur al Grupei Mondiale. Pana la urma a devenit nu numai cea mai stransa, dar si cea mai dramatica intalnire a acestei faze. In tara unde eroii se fabrica peste noapte, SUA si Romania au oferit cate o mostra de sacrificiu in fiecare zi de concurs.
Vineri a fost Andy Roddick. Sambata a fost randul lui Victor Hanescu. Spre deosebire de american, care a terminat totusi pe picioare meciul, romanul a fost nevoit sa abandoneze. Nici nu avea cum sa continue, verdictul fiind necrutator: ruptura musculara.
Totul s-a petrecut in al saptelea game al meciului de dublu care i-a opus pe fratii Mike si Bob Bryan romanilor Victor Hanescu si Horia Tecau. Americanii conduceau cu 4-2, iar la serviciu se afla liderul echipei noastre. Din pacate, o miscare gresita la repunerea mingii in joc a fost de ajuns. "Chiar cand am servit am simtit o durere puternica in spate, pe partea stanga. Am cerut ajutorul medicului, sperand ca e ceva trecator si ca voi putea continua partida. Din pacate, lucrurile nu au stat deloc asa. Am reintrat pe teren, dar durerea nu numai ca s-a mentinut, dar chiar s-a agravat. Atunci am inteles ca totul s-a incheiat si ca nu voi putea termina meciul in picioare", a rememorat Hanescu minutele de groaza din teren.
Intr-adevar, dupa pauza medicala de cinci minute, timp in care i s-a aplicat si un bandaj in jurul trunchiului, a reintrat pe teren. Si, in ciuda durerilor, a stat acolo doua ghemuri. Pe fata lui se vedeau insa eforturile pe care le facea cand lovea mingea.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului 'Aveam dureri groaznice la spate'.