Potrivit prosport.ro, tehnicianul a purtat, marti, o ultima discutie cu oficialii clubului si au decis rezilierea, de comun acord, a contractului.
"Sunt mandru de ce am realizat aici. Sper ca echipa sa isi indeplineasca obiectivul, sa joace intr-o cupa europeana, iar eu sa fiu invitat la festivitatea de premiere. O sa mai raman cateva zile la Targu Jiu, maine ma intalnesc cu baietii, sa ne luam "la revedere". Un lucru e cert: Pandurii nu va ramane fara antrenor, sunt convins ca domnul presedinte va alege bine si vor fi in continuare rezultate. Am considerat ca pentru binele echipei solutia cea buna e sa ne despartim. Din punct de vedere profesional nu m-am gandit la alta echipa. O sa vedem ce va fi: voi antrena din nou peste o saptamana, o luna sau 5 luni", a declarat Grigoras.
"Nu mi-a fost frica de obiectiv, eu am adus echipa aici. Am incredere in baieti si nu acesta a fost motivul pentru care am decis sa plec de la Targu Jiu", a mai adaugat tehnicianul.
ProSport scrie ca Ioan Andone, Augusto Ignacio, Ovidiu Stanga si Ionut Badea se afla pe lista finala a conducerii pentru inlocuirea lui Petre Grigoras pe banca tehnica a Pandurilor Targu Jiu.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Petre Grigoras si-a reziliat contractul cu Pandurii Targu Jiu.