Cele doua reprezentante ale Romaniei la categoria 48 de kilograme, Alina Dumitru si Carmen Bogdan, au evoluat in aceeasi grupa preliminara, D, scrie MEDIAFAX.

Carmen Bogdan a obtinut o prima victorie, in fata sportivei din Qatar, Salha Al-Badi, dupa care a fost eliminata de unguroaica Eva Csernoviczki, aceeasi care a invins-o in lupta imediat urmatoare si pe Alina Dumitru. In primele doua confruntari, Alina Dumitru a trecut de Philomene Bata (Camerun) si de Valetina Moscatt (Italia).

La 57 de kilograme, Andreea Chitu a fost eliminata in turul II al grupei A, de portugheza Telma Monteiro, in timp ce Corina Caprioriu a ajuns pana in semifinale, programate in aceasta seara. Campioana europeana Corina Caprioriu a trecut pe rand de Ana Leon (Mexic), Nazlican Ozerler (Turcia) si Helene Receveaux (Franta), urmand sa lupte in semifinale, cu Pavia Automne (Franta).