"Deocamdata Mutu nu a fost denuntat, dar victima l-a acuzat de agresiune. Amenda pe care ar putea sa i-o dea clubul pare ceva evident. Insa altele sunt consecintele care ar putea aparea dupa ce s-a intamplat in aceasta noapte. In baza articolului 582 din Codul Penal, Mutu ar putea risca intre trei luni si trei ani de inchisoare . Depinde si de perioada de spitalizare a victimei agresiunii. Leziunile cauzate de Mutu sunt minore, dar implica o perioada de refacere de peste 20 de zile", noteaza sursa citata.
Cotidianul La Repubblica noteaza ca, conform barbatului agresat, incidentul a avut loc in discoteca Full Up, din centrul istoric al orasului Florenta. Mutu ar fi ajuns la discoteca la ora 03.30, insotit de doi prieteni si s-au asezat intr-un separeu. Dupa aproximativ o ora, fotbalistul si insotitorii sai au spus ca vor sa plece si au cerut nota de plata. Dar in momentul in care chelnerul a aparut cu nota, cei trei nu mai erau acolo. Tanarul a iesit din local si i-a gasit pe cei trei, carora le-a cerut sa achite consumatia. Mutu i-a spus ca va plati "dupa" si ca va discuta cu patronul clubului. Fotbalistul s-a indepartat apoi, spunand ca si-a pierdut portofelul si ca trebuie sa plece acasa ca sa ia bani. Dupa 20 de minute, Mutu s-a intors, a discutat cu patronul si a achitat consumatia, in timp ce chelnerul facea curatenie in localul care urma sa se inchida. Patronul a dorit sa clarifice situatia si l-a chemat afara pe chelner, iar tanarul respectiv a spus ca si-a cerut scuze pentru neintelegere, dar a existat o disputa verbala, in care fotbalistul l-ar fi ofensat pe chelner. La un moment dat, Adrian Mutu l-ar fi lovit cu pumnul in spranceana pe chelner, care a incercat sa se apere, dar s-a impiedicat si a cazut la pamant. Atunci, Mutu l-a lovit cu picioarele, ranindu-l, dupa care fotbalistul s-a suit in masina sa Porsche Cayenne si a plecat, transmite MEDIAFAX.
Potrivit agentiei Ansa, chelnerul in varsta de 28 de ani din Kosovo a prezentat o plangere impotriva lui Adrian Mutu. Tanarul, care a fost externat din spitalul Santa Maria Nouva la cateva ore dupa incident, a suferit "o trauma contuziva cranio-faciala cu multiple escoriatii, contuzii la torace si abdomen si o fractura de piramida nazala".
Violaplanet.com noteaza ca Adrian Mutu s-a antrenat normal, sambata dimineata, dupa incidentul in care a fost implicat.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mutu risca inchisoare pana la trei ani.