Romania va avea un nou reprezentant in "Galeria Celebritatilor Gimnasticii Mondiale“. Desemnat de Cartea Recordurilor, cu doi ani in urma, drept cel mai de succes antrenor din lume, Octavian Bellu urma sa fie inclus, vineri, in Hall of Fame, ierarhie in care se mai regasesc Nadia Comaneci, Bela Karoly, Teodora Ungureanu, Daniela Silivas, Ecaterina Szabo si Simona Amanar. Evenimentul, organizat de International Gymnast, va fi gazduit de Petroleum Club din Oklahoma.

"Este o onoare pentru mine sa primesc acest trofeu, care demonstreaza ca am facut ceva in cariera mea de antrenor“, a declarat Octavian Bellu. In perioada in care a fost antrenorul lotului olimpic feminin de gimnastica, tehnicianul roman a obtinut nu mai putin de 279 de medalii (106 de aur, 86 de argint si 76 de bronz).