"Nu sunt cele mai importante trei goluri din cariera mea, dar, cu sigurnata, vor conta foarte mult in lupta pentru locurile care asigura prezenta in viitoarea editie a Ligii Campionilor. Pare o nebunie ca am reusit sa remontam un handicap de trei goluri. In prima parte Genoa a fot echipa mai buna, insa, dupa pauza, noi am fost cei care am dat dovada de sacrificiu si caracter", a afirmat decarul echipei nationale, care a ajuns la cea de-a 11-a reusita stagionala.

Fiorentina a remizat, duminica, in deplsare, cu Genoa, scor 3-3, intr-o partida contand pentru etapa a 24-a din Serie A. In minutul 56 al intalnirii, gazdele aveau un avantaj de trei goluri pe tabela, insa gruparea viola a revenit in joc gratie hat-trick-ului reusit de Mutu.

In urma acestui rezultat, formatia antrenata de Cesare Prandelli a acumulat 52 de puncte si se mentine pe locul 4 in Serie A, in timp ce Genoa ocupa pozitia a 5-a in clasament, cu 41 de puncte.