"Noi am venit aici (n.r. Dubai) sa jucam fotbal, pe cand ei au venit sa turneze un film ca si cum s-ar afla la Hollywood. Eu sunt manager general al unui club de fotbal, iar atributiile mele nu sunt acelea de a-i asigura doamnei Beckham un sejur la un hotel de lux. Ma intreb de ce Milan a acceptat toate aceste fasoane", a spus Hoenes.

Mai mult, oficialul bavarezilor a comentat ironic si amicalul de la Doha dintre AC Milan si Hamburg: "Din partea italienilor a fost o punere in scena. Mai lispea doar Steven Spielberg".

Uli Hoenes a mai spus ca la finalul anului curent va renunta la functia pe care o detine in prezent la Bayern pentru a deveni seful Consililui de Administratie al clubului munchenez. Acesta a refuzat sa dea publicitatii numele succesorului sau, insa presa germana a speculat ca printre posibilii candidati pentru postul de manager general al campioanei din Bundesliga ar putea fi fosul goalkeeper Oliver Kahn, care s-a retras din activitate la sfarsitul stagiunii trecute.

AC Milan s-a impus marti, scor 5-4, dupa executarea loviturilor de departajare, in fata lui Hamburg, intr-un meci de pregatire care a avut loc in Dubai. Cu ocazia acestui amical, David Beckham a imbracat pentru prima data tricoul gruparii rossonere, unde a fost imprumutat pana in luna martie de la LA Galaxy.