Violenta extrema de care au dat dovada le-a adus elevelor dosare penale pentru vatamare corporala grava. Ele risca pedepse cuprinse intre 2 si 10 ani de inchisoare.
„Au luat-o pe sus din fata scolii“
„S-a intamplat luni, in jurul orei 12.00, cand Alexandra a fost oprita la intrarea in curtea Scolii Generale nr. 156 - unde este eleva in clasa a VI-a - de Alina si Andreea Dragomir si de amica lor Sorina Dumitrescu - eleve in clasa a IX-a la Liceul Pedagogic «Elena Cuza». Au amenintat-o si au obligat-o sa le urmeze in spatele unui punct termic, pentru a fi ferite de ochii trecatorilor. Practic, au luat-o pe sus din fata scolii fara ca nimeni sa intervina“, au precizat surse apropiate familiei copilei agresate.
Pe drum, cele trei au inceput sa-i reproseze Alexandrei ca a indraznit sa se apropie de iubitul Andreei Dragomir - un coleg de liceu al fetelor, si el in varsta de 16 ani - apoi au inceput sa o loveasca. La un moment dat, una dintre ele a scos din buzunar o foarfeca si i-a taiat o suvita din par Alexandrei, care a inceput sa planga speriata. Lacrimile copilei nu au facut decat sa le inversuneze pe cele trei. Au aprins o tigara si, printre palme si injuraturi, i-au stins-o fetei pe fata. La insistentele unui pustan care a asistat la intreaga scena, pe care a si filmat-o cu telefonul mobil, cele trei au lasat-o pe copila sa plece.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Eleva arsa cu tigara de colege mai mari .