Incidentul s-a petrecut inainte de inceperea cursurilor, cand elevul de clasa VII-a a fost luat la bataie si apoi agatat in cuierul de haine al clasei. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie (IJP), agresiunea s-a produs pe fondul unui conflict mai vechi intre un elev de clasa a VII-a si un elev de clasa a doua. Nemultumit de certurile cu colegul mai mare, elevul de clasa a II-a s-a plans parintilor, iar tatal sau a venit la scoala si, inainte de inceperea cursurilor, l-a agresat pe baiatul din clasa a VII-a.
„Valeriu Chirila, de 44 ani, a mers in sala de clasa a elevului din clasa a VII-a si, dupa ce l-a intrebat ce are cu fiul sau, l-a apucat de haine si l-a agatat in cuierul clasei. In aceste imprejurari, victimei i-au fost produse leziuni pe gat si spate”, au declarat politistii.
Alertata de elevi, conducerea scolii a sesizat Politia, care l-a sanctionat contraventional pe tatal agresor, cu amenda de 300 de lei. In acelasi timp, directorul unitatii de invatamant, Maria Damian, a luat decizia de a interzice accesul parintilor in scoala.
Acest lucru va fi permis doar cu acordul profesorului sau al invatatorului aflat in sala de curs.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Un elev a fost agatat in cuier si batut, de catre tatal unui coleg.