Cercetatorii de la Universitatea de Medicina Stanford spun ca oamenii nu sunt foarte realisti in privinta regimurilor.

"Este nevoie de o putere mare de concentrare pentru a tine un regim care sa produca efecte semnificante, iar multi oameni nu gandesc atat de intens pe termen lung", a declarat Michaela Kierman.

Cercetatorii au descoperit ca femeile care au folosit doua luni in perioada premergatoare regimului diferite tehnici subtile de schimbare a dietei sau de a face miscare, si-au mentinut greutatea dupa ce au slabit, fata de cele care au pornit cu regimul propriu-zis.

"Acele opt saptamani au fost o perioada de proba. Femeile si-au incercat mana la stabilitate, fara sa-si faca probleme cate kilograme pierd. Nu s-au ingrasat in acele doua saptamani si nu au pierdut mai putine kilograme in urma regimului. In plus, ele au avut mai mult succes in a-si mentine greutatea ideala timp de un an".

Studiul a implicat 267 de femei, in stadiul de supraponderabilitate sau obezitate. Primul grup a tinut un regim de 20 de saptamani, urmat de o perioada de opt saptamani pentru a prelua tehnici de mentinere a greutatii. Pentru al doilea grup, situatia a fost inversata. In ambele grupuri, media de slabit a fost de 8 kilograme.

Dupa un an, femeile din primul grup s-au ingrasat in medie cu 3,5 kilograme, in vreme ce femeile din grupul care a invatat sa-si mentina greutatea mai intai s-au ingrasat cu doar un kilogram, scrie medicaldaily.com.