Potrivit purtatorului de cuvant al Primariei Sibiu, Mirela Gligore, ingrijitorul de la Gradina Zoologica care a uitat cusca tigrilor deschisa, facilitand scaparea unui animal, a fost concediat, relateaza MEDIAFAX.
"Contractul de munca al ingrijitorului care a uitat deshisa incuietoarea custii tigrului a fost reziliat in luna decembrie. Ingrijitorului i-a fost imputata suma de 50 de lei, reprezentand valoarea contabila a tigrului”, a declarat, joi, Mirela Gligore.
Potrivit acesteia, Primaria Sibiu a fost contactata de catre o persoana care a vrut sa doneze Gradinii Zoologice un tigru, fiind vorba de directorul Gradinii Zoologice din Suceva. Autoritatile sibiene au refuzat, pe motiv ca nu s-au finalizat lucrarile de imbunatatire a sigurantei custilor. Reprezentantii primariei si ai unor fundatii incearca sa gaseasca un loc pentru cel de-al doilea tigru aflat la Gradina Zoologica din Sibiu, Baghera fiul tigroaicei ucise in luna decembrie.
In 13 decembrie, o tigroaica de 14 ani a fugit de la Gradina Zoologica din Sibiu. Dupa aproximativ trei ore, tigrul a fost impuscat mortal in padure, intre localitatile Sibiu si Poplaca. In urma incidentului a fost pornita o ancheta penala.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ingrijitorul care a lasat tigrul din Sibiu sa scape a fost concediat.