Bibliotecile vor fi descise intre orele 18.00 si 04.00.

Programul evenimentului va cuprinde conferinte, dezbateri, proiectii de filme, concerte, lansari de carte, concursuri si alte activitati.

Printre participantii la Noaptea Bibliotecilor se numara Biblioteca Nationala a Romaniei, Biblioteca Academiei Romane, Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” Bucuresti, Biblioteca Metropolitana Bucuresti, Biblioteca Pedagogica Nationala “I.C. Petrescu”, Biblioteca Centrala a Academiei de Studii Economice, dar si numeroase biblioteci judetene din tara.

„Conceptul unei activari nocturne a bibliotecilor nu este, in sine, o noutate. Premiera pentru spatiul cultural romanesc o reprezinta, insa, dimensiunea si efervescenta pe care le are astazi acest fenomen. Prin aceasta iesire din cotidian, incurajam initiativa si creativitatea bibliotecarilor si stimulam, totodata, interesul utilizatorilor pentru serviciile disponibile astazi in biblioteci”, a declarat Doina Popa, presedintele ANBPR.