Modificarile pregatite pentru Codul Muncii vor flexibiliza piata si ii vor ajuta pe romani sa gaseasca mai repede un loc de munca, inclusiv prin extinderea peroadei de incheiere a contractelor pe durata determinata, a declarat, duminica, premierul Emil Boc, intr-o videoconferinta cu prefectii, relateaza MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, Romania se afla pe ultimul loc in UE in ceea ce priveste contractele de munca pe durata determinata, angajatorii avand mari retineri in a decide ocuparea posturilor din cauza duratei de doar 24 luni, in conditiile in care activitatea acestora derulata pe baza unui program UE poate dura 3-4 ani.

Premierul a apreciat ca extinderea perioadei contractelor pe durata determinata de la 24 luni la 36 luni va avea efecte benefice pentru piata muncii.

Boc a anuntat, vineri, ca exista posibilitatea ca Guvernul sa isi angajeze raspunderea in Parlament pentru modificarile Codului Muncii, o decizie urmand sa fie luata dupa discutii in Coalitie si in Guvern.

Citeste si: Hossu: Noul Cod al muncii, o forma de sclavagism