Maricica Hahaianu, in varsta de 32 de ani, a fost batuta de un italian de 20 de ani in statia de metrou Anagnina, Roma, dupa o discutie mai aprinsa intre cei doi.
La un moment dat, discutia a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn romancei, care a cazut. Femeia a fost transportata de urgenta la Spitalul Casilino din Roma si a fost supusa unei interventii chirurgicale.
- Agresorul, in arest la domiciliu
Giorgio D'Este, medic primar la Spitalul Casilino din Roma a declarat ca femeia a suferit grave leziuni craniene si va fi mentinuta totusi in coma artificiala pana astazi. "Starea sa ramane grava", iar medicii sunt rezervati, a precizat oficialul citat.
Intre timp, carabinierii l-au identificat si arestat pe presupusul agresor, cunoscut cu antecedente penale. Acesta sustine ca a actionat in legitima aparare, afirmand ca s-a temut de romanca pentru ca aceasta il amenintase. Justitia italiana a decis ca agresorul sa fie plasat in stare de arest la domiciliu.
Primarul Romei, Gianni Alemanno, a denuntat indiferenta trecatorilor care au asistat fara sa intervina la agresarea romancei. "Este inacceptabil ca intr-un oras cum este Roma sa se intample astfel de agresiuni si sa nu existe o reactie a tuturor celor care vad asa ceva. Dupa vederea imaginilor, cred ca poate exista o reclamatie pentru refuz de acordare a ingrijirilor medicale de catre martori", a declarat acesta.
- Un ministru italian condamna agresiunea impotriva romancei si propune o schimbare de mentalitate
Ministrul italian pentru Egalitatea de Sanse, Mara Carfagna, considera ca este necesara o schimbare de mentalitate pentru a se evita agresiuni precum cea care a vizat-o pe o romanca intr-o statie de metrou din Roma. "Se tot intampla aceste fenomene si trebuie condamnate. Nu trebuie sa lasam garda jos, este necesara o schimbare de mentalitate", subliniaza ministrul pentru Egalitatea de Sanse.
Referindu-se in special la violentele impotriva femeilor, Mara Carfagna a subliniat faptul ca "nu este suficienta o initiativa privind educatia in scoli, pentru ca este vorba de un fenomen care, in termeni de statistica, este devastator", citeaza MEDIAFAX.
"Inca din primele zile de mandat, Guvernul si-a asumat o sarcina majora. A adoptat legea privind combaterea actelor de hartuire, a aprobat masuri impotriva violurilor care garanteaza pedepsele dure, a propus campanii de informare pentru condamnarea violentelor, a infiintat o linie telefonica speciala pentru sesizari. Sunt puncte importante, dar nu sunt suficiente. Lupta continua", explica ministrul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Romanca agresata in Roma, inca in stare grava.