Raportul favorabil a fost adoptat cu 16 voturi "pentru" (PDL), 10 "impotriva", din partea reprezentantilor PSD+PC, si cinci abtineri, ale liberalilor, relateaza NewsIn.

"Acest text de lege, cu rugamintea pentru stafful tehnic, eu cred ca in aceste doua zile vom putea finaliza proiectul de raport astfel incat sa se afle luni pe masa Biroului Permanent, am fost tot timpul sub amenintarea ca acele cinci proiecte de lege urmau sa intre in dezbaterea plenului independent, fara raport", a mentionat presedintele Comisiei de invatamant din Camera Deputatilor, Cristian Dumitrescu.

"Nu am fost niciodata de acord ca o lege ca aceasta sa fie dezbatuta in numai 45 de zile, termen insuficient, noi totusi am reusit sa ne incadram cu mari eforturi in aceasta perioada", a adaugat acestal.