Potrivit noului act normativ, pe listele existente in Legea 143/2000 au fost introduse 36 de noi plante si substante a caror cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere in vanzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumparare, detinere, fara drept se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani, respectiv de la 10 la 20 de ani pentru droguri de mare risc.

Noile plante si substante identificate sunt, in marea majoritate, plante (specii de salvie - Salvia divinorum Epling & Játiva, planta care produce halucinatii si specii de mitragina - Mitragyna speciosa Korth, planta cu efecte similare cocainei), ciuperci (Amanita muscaria, Amanita pantherina, toate speciile din genul Psilocybe) si substante (LSA, ketamina, derivati de piperazina, sare de baie - mefedrona). Pentru producerea, prepararea, punerea in vanzare, distribuirea, cumpararea sau detinerea de sare de baie sau derivati de piperazina pedeapsa cu inchisoarea este cuprinsa intre 10 si 20 de ani, transmite NewsIn.

Produsele se comercializeaza in special sub forma de tigari, comprimate, pulberi, fragmente vegetale ambalate in plicuri, sub diverse denumiri, preturile de vanzare variind in functie de gramaj, de la 50 la 120 de lei. [Vanzatorii de vise nu se dau batuti]

Potrivit Ministerului Sanatatii, efectele produse de aceste substante sunt similare celor date de substantele psihotrope, avand efect direct asupra creierului uman - stari confuzionale, pierderea identitatii, halucinatii, diminuarea atentiei combinate cu efecte adverse precum dureri puternice de cap, anxietate, ameteli, confuzie si atacuri severe de panica, cresterea frecventei cardiace, tensiunii arteriale si a temperaturii corpului.