Locul de joaca va ocupa pana la 600 de metri patrati si va fi structurat pe maximum trei nivele, cu doua zone de joaca distincte, fiecare avand o alta tema, conform unui anunt de licitatie.

Prima zona va fi construita sub forma unei corabii, in interiorul careia va fi un tobogan de plastic. Copii vor ajunge la capatul de sus al toboganului cu ajutorul unor plase din material sintetic, iar tot in "Corabia piratilor" va exista un spatiu dedicat jocului Ball Jam, cu patru-cinci mingi din cauciuc natural.

Zona a doua va avea aspectul si forma unui castel medieval, urmand sa fie legata de zona 1 prin intermediul unei pasarele supraterane. Zona castelului medieval va include un alt tobogan, construit ca un tub spiralat, si o pista de carting pe care vor circula masinute electrice pentru copii.