"Romanii cheltuie in medie 70-80 lei pe luna pentru servicii de telefonie-Internet-televiziune, adica aproximativ 8% din bugetul mediu al unei familii. Aceasta suma este mult mai mica decat cea cheltuita in statele din vestul Europei, unde aceasta se incadreaza intr-un interval cuprins intre 60 si 80 de euro", se arata intr-un studiu.

Chiar daca rata de penetrare a telefoniei mobile a depasit procentul de 100%, piata serviciilor de telefonie-Internet-televiziune reprezinta in continuare un potential de dezvoltare, considera Dinu Malacopol, CEO al DCS.

"Romania ramane in continuare o piata guvernata de pret, pentru toate categoriile de servicii si produse de telecomunicatii. Cu toate acestea, in ultimul an, putem observa o crestere a asteptarilor clientilor privind calitatea serviciilor si caracteristicilor acestora. Desi cu un grad de penetrare de peste 100%, in cazul unor anumite tipuri de servicii (cum este spre exemplu telefonia mobila), piata din Romania mai are inca un potential de crestere crescut pe servicii de telefonie-Internet-televiziune", a spus Malacopol, potrivit NewsIn.

Conform datelor obtinute de DCS, la ora actuala cel putin 60% dintre gospodariile din Romania au televiziune prin cablu sau satelit, 25% folosesc servicii de internet, iar procentul celor care dispun de un post de telefonie fixa este tot de aproximativ 25%.

"Dintre aceste tipuri de servicii, Internetul are chiar si in contextul actual cel mai mare potential de crestere, cu rate de peste 10% anual", se mai arata in studiul DCS.

De asemenea, compania Digital Cable Systems estimeaza ca serviciile de tip 3P vor avea o crestere de cel putin 10%, ducand astfel la sfarsitul lui 2009 la o crestere a ponderii pachetelor integrate in totalul serviciilor de telecomunicatii oferite de catre companiile prezente pe piata din Romania.