Istoricul Ioan Chindris a reusit sa aduca probe in sprijinul unei ipoteze care contrazice istoriografia oficiala legata de rascoala romanilor din Transilvania, din anul 1784, condusa de Horea. Astfel, in arhivele vieneze, Chindris a gasit o serie de documente care arata ca Horea ar fi facut parte din masonerie. Concluziile investigatiei stiintifice au fost publicate de Ioan Chindris in lucrarea "Horea si masoneria", aparuta in Anuarul Institutului de Istorie din Cluj-Napoca.

Prima mentiune a legaturii dintre rascoala lui Horea si masonerie a aparut in anul 1786, in revista vieneza "Provinzialnachrichten aus den k.k. Staaten". Articolul se numea "Fratres de cruce" si "dezvaluie un substrat politic de esenta masonica pentru ceea ce s-a petrecut in Ardeal cu doi ani inainte", afirma Ioan Chindris. Acesta a gasit arhiva lojii vieneze "De la Vraie Concorde", care contine transcrierea cu grafie germana a unei cuvantari tinute in limba romana, in grai popular ardelenesc, in data de 23 februarie 1783, in onoarea imparatului Iosif al II-lea.