Absolventii claselor a VIII-a au dat, ieri, piept cu matematica, penultima proba a testelor nationale. Subiectele n-au fost pe placul tuturor elevilor, unii dintre ei exprimandu-si nemultumirea, la iesirea din examen.
"Daca au spus ca rezultatele la simulare au fost dezastruoase, de ce ne-au dat acum subiecte atat de grele?", s-a intrebat retoric Liza, absolventa de opt clase la Liceul "Alexandru Vlahuta" din Capitala. Gabriel, de la Liceul "Titu Maiorescu", a marturisit si el ca subiectele nu i s-au parut tocmai la indemana. Emotiile examenului si-au pus serios amprenta asupra unui alt elev, Gabriel Dobrican, din Beclean, care a facut o criza de epilepsie in timpul probei, starea lui necesitand chemarea Salvarii. Gabriel a fost internat la Spitalul Judetean din Bistrita si, din nefericire, nu va mai putea sustine si ultima proba a testelor nationale. Si la Arad, o eleva de 14 ani a lesinat in timpul examenului, ea beneficiind de o pauza in examinare, pana a fost consultata de medicul scolii. Dupa ce si-a revenit, fetei i s-a permis sa continue examenul. In cursul zilei de ieri a avut loc si destituirea din functie a presedintelui centrului de examinare a candidatilor inscrisi la testele nationale din orasul buzoian Nehoiu, pe motiv ca a organizat defectuos actiunea de testare a elevilor. Alti zece profesori examinatori au fost si ei inlocuiti pentru intarzieri nejustificate.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Doi elevi au lesinat in timpul testului de matematica.