Vremurile cand „flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile“ s-au dus demult.
Civilizatia orasului venita peste apa Ozanei ,,cea frumos curgatoare“ a schimbat radical climatul calm, taranesc al Humulestiului de altadata. Copiii satului stiu cu totii cine a fost Ion Creanga, insa nu mai stiu sa se joace si nici sa traiasca starea de gratie a unei copilarii fara griji. Au, in schimb, role, biciclete, scutere, calculatoare si discoteci.
Humulestiul de altadata
„Stau cateodata si mi-aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre pe cand incepusem si eu, dragalita Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel, impartit in trei parti, care se tin tot de una: Vatra satului, Delenii si Bejenii.
S-apoi Humulestii, si pe vremea aceea, nu erau numai asa, un sat de oameni fara capataiu, ci sat vechiu razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica“.
Asa incepe Ion Creanga evocarea „Amintirilor din copilarie“. Totul pare idilic, imbracat intr-o haina croita de cand lumea pe configuratia socio-administrativa a satului, poleita cu tihna copilariei fara mari probleme. Grijile erau preluate de parinti si bunici lasand loc celor mici sa-si petreaca bucurosi cea mai fericita perioada a vietii: copilaria.
Si, la randu-le, tancii profitau din plin, ba incurcand canepa Mariucai, ca Nica, ba uitandu-i Dumnezeu la scaldat, ba fugind de la scoala cand simteau ca se ingroasa gluma cu ascultatul, ba mergand cu uratul cand nici nu cadea bine inserarea. Caci, vorba lui Creanga: „Daca-i copil, sa se joace, daca-i cal, sa traga; daca-i popa, sa citeasca…“
Civilizatia orasului venita peste apa Ozanei ,,cea frumos curgatoare“ a schimbat radical climatul calm, taranesc al Humulestiului de altadata. Copiii satului stiu cu totii cine a fost Ion Creanga, insa nu mai stiu sa se joace si nici sa traiasca starea de gratie a unei copilarii fara griji. Au, in schimb, role, biciclete, scutere, calculatoare si discoteci.
Humulestiul de altadata
„Stau cateodata si mi-aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau in partile noastre pe cand incepusem si eu, dragalita Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel, impartit in trei parti, care se tin tot de una: Vatra satului, Delenii si Bejenii.
S-apoi Humulestii, si pe vremea aceea, nu erau numai asa, un sat de oameni fara capataiu, ci sat vechiu razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica“.
Asa incepe Ion Creanga evocarea „Amintirilor din copilarie“. Totul pare idilic, imbracat intr-o haina croita de cand lumea pe configuratia socio-administrativa a satului, poleita cu tihna copilariei fara mari probleme. Grijile erau preluate de parinti si bunici lasand loc celor mici sa-si petreaca bucurosi cea mai fericita perioada a vietii: copilaria.
Si, la randu-le, tancii profitau din plin, ba incurcand canepa Mariucai, ca Nica, ba uitandu-i Dumnezeu la scaldat, ba fugind de la scoala cand simteau ca se ingroasa gluma cu ascultatul, ba mergand cu uratul cand nici nu cadea bine inserarea. Caci, vorba lui Creanga: „Daca-i copil, sa se joace, daca-i cal, sa traga; daca-i popa, sa citeasca…“
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Urmasii lui Nica s-au mutat la oras.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Urmasii lui Nica s-au mutat la oras.