"Tarifele la calea ferata nu au mai fost majorate din septembrie 2004. Am decis ca acestea trebuie modificate, pentru a se acoperi rata inflatiei, care e de 7%. Inca nu am stabilit data exacta, deoarece trebuie sa vorbim si cu Consiliul Concurentei", ne-a declarat Gheorghe Dobre. Ministrul Transporturilor afirma ca greva sindicalistilor a avut efecte economice grave pentru calea ferata, pierderile fiind insemnate. "In cele noua zile de greva, CFR Marfa a avut pierderi de peste 100 de miliarde de lei, iar CFR Calatori de aproximativ 6 miliarde de lei pe zi. Acesti bani nu se vor recupera, ci se vor adauga pierderilor istorice inregistrate de companiile de la calea ferata", ne-a declarat Gheorghe Dobre. Potrivit rapoartelor Ministerului Transporturilor, CFR Infrastructura inregistreaza datorii de peste 19.900 de miliarde de lei, CFR Calatori - in jur de 2.200 de miliarde de lei, iar CFR Marfa - aproximativ 1.006 miliarde de lei.

Se pierd clienti

"Pe perioada grevei, CFR a pierdut foarte multi clienti in defavoarea firmelor private de transport. In ultimele zile, volumul transporturilor de pe drumurile nationale a crescut cu 40%. Se pare ca CFR a pierdut o parte din clienti definitiv", e de parere Dobre, care precizeaza ca majorarea tarifelor la calea ferata nu se va lasa cu disponibilizari in rindul muncitorilor.