"Este posibil sa ne fi indus in eroare", a declarat astazi Carmen Marin, care a precizat ca un diagnostic precis poate fi pus doar daca pacientul este adus cand sufera o criza. "Operatia pentru atac de glaucom, se poate face in 2-3 minute, cu laser, in ambulatoriu, dupa care pacientul poate sa plece acasa", a mai spus aceasta.
Carmen Marin a facut parte din comisia care l-a examinat pe Serghei Gorbunov, impreuna cu medicii Claudiu Tolescu, de la Institutul de Medicina Legala (IML) din Craiova, si Leontin Brasoveanu, de la Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP).
Gorbunov a fost examinat in doua randuri, intocmindu-se in cazul lui doua rapoarte, la 4 decembrie 2007 si la 25 februarie 2008.
Claudiu Tolescu a declarat, luni, la Craiova, ca el a recomandat, in primul raport, ca Gorbunov sa fie tratat in reteua medicala a ANP. Potrivit acestuia, la interventia lui Leontin Brasoveanu, care a sustinut ca boala nu poate fi tratata in unitatile ANP, s-a modificat al doilea raport recomandarea, trecandu-se in plus si optiunea ca acesta ar putea fi eliberat pentru tratament pentru o perioada de doua-trei luni.
Tolescu a adaugat ca in primul raport apare si recomandarea lui ca detinutul sa fie tratat sub paza.
Serghei Gorbunov, suspect in cazul dublului omor petrecut vineri, 30 ianuarie, langa o casa de schimb valutar din centrul Brasovului, a fost eliberat din Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova, la 16 mai 2008, pentru a fi operat de glaucom.
Doua persoane au fost impuscate, joi, si o alta, ranita, in fata unei case de schimb valutar din Brasov.
Principalul suspect, Serghei Gorbunov, a fost retinut de politisti sambata impreuna cu un alt barbat - Adrian Marius Berceanu, cu care se afla la un supermarket. Berceanu a fost lasat insa sa plece de anchetatori, deoarece nu au gasit indicii care sa dovedeasca faptul ca ar fi luat parte la atac.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Unul din medicii care l-au examinat pe Gorbunov admite ca s-ar fi putut insela asupra diagnosticului.