Presedintele Federatiei Nationale Feroviare Miscare Comercial, Gheorghe Popa, a declarat ca sindicatele CFR au decis amanarea grevei pentru o perioada de doua saptamani. "In proportie de 99%, trenurile vor circula maine (vineri n.r.) normal", a spus Popa.
Reprezentantii sindicatelor din CFR au declarat ca au luat aceasta hotarare ca sa lase timp actualului Guvern sa adopte ordinele ce vor reglementa autorizarea si verificarea periodica a personalului din calea ferata.
Decizia angajatilor CFR de a renunta la greva vine dupa ce ministrul transporturilor Ludovic Orban le-a promis liderilor sindicali de la CFR ca va propune in viitoarea sedinta de Guvern un proiect de ordonanta pentru alocarea de la bugetul de stat a noi fonduri destinate investitiilor in infrastructura.
Al doilea punct al discutiilor dintre reprezentantul Executivului si sindicalisti a vizat promovarea unor acte normative care sa reglementeze verificarea si autorizarea personalului CFR de catre unitati feroviare.
De asemenea, Orban a declarat ca a luat act de solicitarea privind eliminarea la negocierile pentru contractul colectiv de munca pe 2009 a diferentelor de salarizare, la functii identice la compania CFR.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ceferistii amana greva generala.