Blocajul este din cauza unui amendament UDMR, care vizeaza trasarea si delimitarea directa in corpul legii a colegiilor uninominale. PSD si PRM s-au raliat autorilor amendamentului si nu au acceptat continuarea dezbaterilor decit in situatia in care acesta ar fi fost adoptat. Cum PNL, PD si PC s-au opus, sedinta s-a terminat inainte de termen.

Liberalii si democratii sustin ca, in cadrul acordului politic parafat in luna august, inainte de inceperea dezbaterilor s-a convenit ca delimitarea colegiilor uninominale sa se legifereze prin hotarire de guvern, dupa ce, in prealabil, o echipa de specialisti ar fi efectuat operatiunile tehnice de delimitare a colegiilor uninominale. Explicatia introducerii amendamentului si a refuzului de a continua dezbaterile a dat-o Marton Arpad: „Nu vom vota o lege in care nu stim ce colegii se vor inventa pentru eliminarea minoritatii maghiare din Parlament“. Parlamentarii PSD si PRM sustin de asemenea ca nu voteaza fara o perspectiva clara asupra colegiilor.