Primul subiect abordat de presedinte a fost contributia comertului international la cresterea economica si la angajari.
"Noi avem ca prioritate solicitarea ca acordul de asociere UE - Moldova sa fie finalizat cat mai rapid, astfel incat in noiembrie, la Vilnius, sa fie semnat acest acord"
Presedintele a vorbit si despre afacerile externe ale Romaniei, precum implicarea tarii in conflictele din Siria si mali.
"In cazul in care se va pune problema contributiilor pentru Mali, Romania a aprobat in CSAT o contributie cu instructori si eventual ofiteri de stat major, zece persoane, si cantitati importante de material militar pentru armata statului Mali"
Al treilea subiect abordat de presedinte a fost legat de cadrul financiar multianual 2014 - 2020.
"In principal, se prefigureaza o dezbatere care in linii mari sa plece de la stadiul in care a fost intrerupta in noiembrie 2012. Negocierile se reiau de la stadiul in care au ramas, bugetul ultimului consiliu a fost redus cu 70 miliarde, iar miza acestui consiliul e de unde sa se reduca inca 30 miliarde, pentru a se ajunge pe cifra convenita, reducere 100 mld fata de propunerea Comisiei. Aici obiectivele noastre par a fi clare. Vom vedea care sunt jocurile din interiorul Consiliul, dar categoric Romania va sustine ca cele 30 miliarde sa nu fie amputate de la Politica Agricola Comuna sau Coeziune"
Presedintele a adaugat ca spera ca astazi sau maine sa fie finalizate toate dezbaterile si negocierile legate de perspectiva financiara multianuala a Uniunii.
"Suntem deja la mijlocului primului trimestru din 2013, 1 ianuarie 2014 e doar la 10 luni distanta. Deciziile de azi si maine trebuie transpuse in reglementari ale consiliului UE si Parlamentului. Parlamentul si consiliul UE, structura rezervata guvernelor, sunt co-decidenti in legislatia care trebuiie sa puna in aplicare decizia politica de azi si maine. Sansele de a ajunge la o intelegere la Consiliul European, eu nu le vad a fi maxime, dar sunt mult mai mari decat in noiembrie anul trecut "
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Basescu, mai optimist in privinta imaginii Romaniei decat in noiembrie.