Actiunile initiate la vami in aceste zile reprezinta un demers de curatare de acte de coruptie si practici evazioniste, a precizat premieru, potrivit MEDIAFAX.

Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, ministrul Finantelor si ministrul Internelor au fost convocati, joi, de premierul Emil Boc la sediul Guvernului, pentru o noua discutie privind situatia din vami, au declarat anterior surse oficiale.

Miercuri seara, seful Autoritatii Nationale a Vamilor, Radu Traian Marginean, a fost demis din functie prin decizie a premierului Emil Boc. Decizia a fost luata in urma unei discutii avute de premierul Emil Boc cu presedintele ANAF.

Pana la numirea unui nou sef al Autoritatii Nationale a Vamilor, functia va fi preluata temporar de catre Viorel Comanita, directorul Directiei de Supraveghere Accize si Actiuni Vamale din cadrul ANAF.

Seful Autoritatii Nationale a Vamilor, Radu Traian Marginean, audiat, miercuri, la sediul DNA Oradea, in dosarul traficului de influenta din Vama Halmeu, a fost pus sub invinuire de procurori, fiind acuzat de luare de mita.