"Declaratia domnului Laszlo Tokes confirma, o data in plus, temeinicia motivelor pentru care am cerut demiterea sa din functia de vicepresedinte al Parlamentului European", declara Corina Cretu, care a solicitat, in prima sesiune in plen din aceasta toamna, retragerea calitatii incredintate lui Tokes in fruntea forului europarlamentar de catre Popularii Europeni, inclusiv de reprezentantii PD-L.
"Nu poti inventa tot felul de autonomii aiuritoare, care nu sunt decat unul si acelasi lucru: separatism pe criterii etnice, bazat pe ideea unei superioritati a maghiarilor in raport cu toti ceilalti. Europa are suficiente probleme legate de cresterea xenofobiei, a actelor rasiste, a discriminarii unor minoritati, fara sa mai fie nevoie de "contributia" in materie a unui vicepresedinte al Parlamentului European", subliniaza Corina Cretu.
"Domnul Tokes si-a pierdut, prin activitatea sa inversunata si constanta din ultimii 20 de ani in slujba extremismului de sorginte horthysta, orice credibilitate si orice drept de a arata cu degetul si de a lipi etichete gratuite, de genul "national-comunism" si "nationalist-sovinist", a declarat Cretu. Aceasta sustine ca e ridicol ca intr-o tara ce asigura asemenea standarde democratice minoritatilor nationale sa tipe atat de strident tocmai un semanator de discordie inter-etnica.
Corin Cretu sugereaza si faptul ca europarlamentarul Tokes Laszlo ar trebui sa se preocupe mai mult de gasirea de solutii economice, decat de instigarea la violente in comunitatea romano-maghiara din Romania.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cretu: Tokes vrea instituirea superioritatii maghiarilor peste toti ceilalti.