Presedintele comisiei speciale, deputatul social-democrat Florin Iordache, a propus colegilor asumarea Pactului pentru Justitie, iar principiile documentului sa fie dezvoltate si cuprinse intr-un raport final. Aceasta propunere a primit votul unanim al membrilor comisiei.

Principiile Pactului pentru Justitie au fost semnate, pe 24 septembrie, fara PDL si Ministerul Justitiei, acestea referindu-se la independenta justitiei, finantarea sistemului, relatia justitiei cu alte puteri ale statului, asigurarea bunei administrari, conditia judecatorului si imaginea publica, transmite NewsIn.

Documentul a fost semnat de Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, Asociatia Magistratilor din Romania, Reteaua Nationala a Adunarilor Generale ale judecatorilor, Consiliul Superior al Magistraturii si Inalta Curte de Casatie si Justitie. Din partea partidelor, au semnat PSD si PNL, iar reprezentantul PDL, Mircea Toader, doar a consemnat ca a participat la dezbatere, fara sa isi asume, insa, din partea partidului si prevederile acestui act.