Proiectul de Hotarare privind infiintarea unei Comisii de ancheta pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului si Sportului, sub semnatura ministrului Monica Iacob-Ridzi, pentru organizarea Zilei Tineretului a fost votat marti cu 220 de voturi "pentru", unul "impotriva" si doua "abtineri".

Din Comisia de ancheta vor face parte deputatii PSD Cristian Dumitrescu, Anghel Stanciu, Doina Burcau, Dan Ioan Florea si Nicolae Banicioiu. Democrat-liberalii sunt reprezentati de Gelu Visan, Dan Radu Zatreanu, Cristian Petrescu, Marius-Sorin Göndör si Sever Voinescu. La randul lor, liberalii i-au delegat in Comisia de ancheta pe Alina Gorghiu, Gratiela Gavrilescu si Bogdan Olteanu, iar UDMR va fi reprezentat de Lakatos Peter. In comisie va fi si un reprezentant al grupului minoritatilor, transmite NewsIn.