In opinia presedintelui, citat de ziare.com, ar fi vorba in primul rand despre elaborarea unor strategii coerente de resurse umane in domeniul justitiei, in conditiile in care foarte multi magistrati au iesit la pensie.

"Strategia sa tina seama de noile coduri de procedura", a mai spus presedintele care a subliniat necesitatea "impletirii actiunii CSM cu actiunea guvernamentala", deoarece "procesul de asigurare cu judecatori si procurori tine si de finantare".

Un al doilea obiectiv pus in vedere membrilor CSM de catre Traian Basescu este legat de intarirea inspectiei judiciare.

"Comentariile in acest sens nu sunt doar personale, ci sunt puncte de vedere exprimate deja la Bruxelles", a precizat presedintele explicand ca "o alta procedura de selectate a inspectorilor trebuie adoptata repede si credibil".

Cel de-al treilea obiectiv scos in evidenta de presedinte este necesitatea publicarii tuturor hotararilor judecatoresti pe Internet.