"Eu repet, abia astept sa castig procesul si ii transmit domnului Tariceanu ca <hotul striga hotii!>", a fost singurul comentariu al lui Boc.
Presedintele PNL Calin Popescu Tariceanu a declarat miercuri ca, in situatia in care premierul renunta public la acuzatiile la adresa sa in cazul Sterling, atunci isi va retrage actiunea in instanta, precizand ca OUG 101/2007 de fapt mareste redeventele, ceea ce a adus 250 de milioane de lei la buget, transmite NewsIn.
"Nu i-a dat Guvernul Tariceanu nimic firmei Sterling, ci legislatia prevede anumite lucruri care trebuie respectate. Daca nu inceteaza (Emil Boc - n.r.) cu aceste afirmatii si nu pune mana pe carte si pe lege, sa citeasca bine ce spune legea si sa vada ca Guvernul a facut ce spune legea. Mai are timp cateva zile sa-si retraga afirmatiile ca altfel voi merge cu actiunea in justitie, pe care deja am depus-o, mai departe si risca sa sufere consecintele pe care le prevede legea", a afirmat Tariceanu, precizand ulterior ca, daca premierul isi retrage afirmatiile, atunci retrage si el actiunea in justitie.
Fostul premier, care a dat din nou explicatii pe problematica in cauza, a precizat ca OUG 101 "nu are nimic de-a face cu Sterlingul". "Boc ar avea o sansa sa puna mana sa citeasca domne', sa citeasca legile, ordonantele, pentru ca el vorbeste dupa ureche si e foarte grav un prim-ministru ca face asa ceva (...) OUG 101 majoreaza redeventele la toate produsele solului si subsolului, mai putin la doua, care sunt blocate din 2004 pentru zece ani - petrol si gaze", a afirmat Tariceanu.
Presedintele PNL Calin Popescu Tariceanu a declarat miercuri ca a depus in instanta actiunea impotriva lui Emil Boc in cazul Sterling, iar reprezentantul PNL Tudor Chiuariu a precizat ca daunele cerute premierului sunt de 100.000 RON, si tot atat ii cer si lui Iulian Iancu.
Premierul Emil Boc a acuzat Guvernul Tariceanu ca a actionat cu premeditare in afacerea Sterling, pregatind inca din 2007 ordonanta de urgenta care a permis transformarea unui contract de explorare in contract de concesiune si a anuntat ca ordonanta mai poate fi respinsa de Parlament. Reactia sa la actionarea in instanta de catre predecesorul sau in functie l-a determinat pe Boc sa afirme ca se bucura, pentru ca are prilejul sa dovedeasca avantajarea firmei Sterling de catre fostul Cabinet.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Boc despre Tariceanu: Hotul striga hotii!.