Din cauza cererilor primarului de la sectorul 5, Mircea Geoana si Emil Boc s-au contrazis ieri dimineata inca inaintea inceperii reuniunii PSD-PDL pe tema bugetului. Liderul PSD le-a spus jurnalistilor ca i-a transmis inca de saptamana trecuta premierului Emil Boc propunerea social-democratilor pentru sefia DGIPI, directie aflata in custodia lui Liviu Dragnea, la Interne, functie in care Gabriel Oprea il numise pe Virgil Ardelean.
Geoana l-a mentionat pe Ionel Georgescu, in prezent adjunct la Directia Generala Anticoruptie. Premierul Emil Boc a replicat insa ca nu a primit din partea PSD nici o solicitare scrisa pentru DGIPI, ca de altfel nici pentru posturile de secretari de stat la Ministerul de Interne, ca nu stie despre cine este vorba si nici macar nu-l cunoaste pe respectivul Georgescu.
La sedinta coalitiei, atat Mircea Geoana, cat si Marian Vanghelie i-au cerut premierului Boc sa faca numirile de la MAI, dar Boc le-a cerut o lista completa cu toate nominalizarile, sugerandu-le pesedistilor sa se hotarasca pe care dintre secretarii de stat numiti de Gabriel Oprea ii pastreaza.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Vanghelie face presiuni sa-si impuna oamenii la Interne.