Potrivit AFP, pentru europeni, misiunea ATV (Automated Transfer Vehicle, vehicul de transfer automat) implica o serie de premiere: cel mai mare vehicul lansat vreodata cu o racheta Ariane 5, care a necesitat modificari, realizarea unui rendez-vous spatial automatizat, supravegherea dintr-un centru de control special construit la Toulouse. Lansarea va fi efectuata de la Centrul Spatial din Kourou, Guyana Franceza.

Naveta de aprovizionare

Primul exemplar ATV a fost botezat „Jules Verne“, in memoria parintelui literaturii SF moderne. Nava cantareste 20 de tone si are doua functii principale: de aprovizionare a SSI cu apa, aer, hrana, materiale si echipamente stiintifice si de corectare a orbitei Statiei. Fiecare ATV va sta in spatiu timp de sase luni, dupa care va fi incarcat cu deseurile de pe SSI si distrus intr-o procedura de reintrare controlata in atmosfera Pamantului.