Ultima runda de negocieri bilaterale privind viitorul statut al provinciei Kosovo s-a incheiat ieri cu un esec, informeaza agentiile internationale de presa.

Reuniti timp de trei zile in statiunea austriaca Baden, liderii de la Belgrad si cei de la Pristina nu au reusit nici de aceasta data sa ajunga la un acord, a anuntat mediatorul european Wolfgang Ischinger, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu omologii sai din Statele Unite si Rusia.

„Conferinta de la Baden marcheaza sfarsitul negocierilor fata in fata sustinute de Troica mediatorilor”, a declarat Ischinger, citat de AFP.
La inceputul saptamanii viitoare, cei trei mediatori vor mai merge inca o data la Belgrad si Pristina, inainte de a-si incheia misiunea prin redactarea unui raport pe care urmeaza sa-l inainteze secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, pana pe 10 decembrie.