Seimul polonez a anuntat retragerea mandatului de europarlamentar pentru Bronislaw Geremek, fost membru marcant al Solidaritatii si ministru de externe, ca urmare a refuzului acestuia de a se supune noii legi a lustratiei. "Absenta declaratiei lui Bronislaw Geremek in termenul prevazut are drept consecinta incheierea mandatului sau de deputat european", se arata intr-o expertiza juridica publicata marti pe site-ul parlamentului.
Geremek a calificat legea lustratiei drept o incercare de a institui un "minister al adevarului" si o "politie a memoriei", lasind cetatenii fara aparare in fata campaniilor de defaimare si a limitarii libertatii de expresie. Toate grupurile politice din Parlamentul European, cu exceptia extremei drepte, s-au declarat pentru protejarea dreptului lui Geremek de a-si exercita mandatul democratic. "Refuzul sau de a semna se datoreaza unor considerente morale si nu politice. El se opune vinatorii de vrajitoare initiate in Polonia", a declarat eurodeputatul Graham Watson.
Opera a regimului fratilor Lech si Jaroslaw Kaczynski, legea lustratiei a fost criticata de Comisia Europeana, iar un oficial al PE a declarat ca unul dintre grupurile politice ar putea contesta legea la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Lustratia poloneza nu tine cont de Solidaritate.