Una moderna, inspirata din democratia europeana. Nu americana. "Cred ca trebuie, impreuna cu opozitia, sa ne gandim la elaborarea unei noi Legi fundamentale... Actuala are numeroase neajunsuri care trebuie eliminate", a explicat liderul de la Tbilisi. In general, si-a continuat expunerea Saakasvili, elaborarea unei Constitutii este un proces indelungat - cel putin cativa ani.

In acelasi timp, presedintele si-a anuntat determinarea de a colabora mai mult cu opozitia parlamentara, inclusiv prin infiintarea pe langa Consiliul National de Securitate un organism nou - un Consiliu extins. Si unde va putea intra orice deputat din partea fractiunilor parlamentare de opozitie. Care va fi misiunea noii structuri? De a analiza politica externa a tarii. Iar concluziile vor avea un caracter strict consultativ. Oricum, planurile lui Saakasvili evidentioneaza o schimbare de orientare. Daca pana acum toate declaratiile oficialilor georgieni erau adresate exclusiv SUA, acum autoritatile de la Tbilisi depun eforturi majore pentru a se apropia de valorile europene.