La sediul ONU de la New York urma sa aiba loc, ieri, o reuniune de urgenta pentru elucidarea conditiilor de desfasurare a fortei internationale de pace, totalizand 15.000 de persoane, care, impreuna cu o forta libaneza insumand tot atatia oameni, sa monitorizeze precara incetare a focului.
In Liban se afla deja o forta de interpunere a ONU (UNIFIL), cuprinzand 2.000 de persoane, asa incat pana la completarea cifrei propuse mai e nevoie de inca 13.000, dar deocamdata nicio tara nu si-a luat niciun angajament ferm in aceasta privinta. Un purtator de cuvant al secretarului general al ONU, Kofi Annan, a descris situatia ca fiind "foarte grava" si a afirmat ca sarcina cea mai urgenta este desfasurarea castilor albastre.
Franta, dispusa sa-si asume comanda, dar conditionat
Franta, care deja are comanda UNIFIL, s-a declarat dispusa sa preia comanda fortei internationale extinse, cu conditia insa a clarificarilor absolut necesare. E firesc ca Franta sa-si asume o asemenea misiune, dat fiind legaturile ei istorice cu Libanul (protectorat francez imediat dupa Primul Razboi Mondial). Este semnificativ ca popularitatea in acuta scadere a presedintelui Chirac a crescut cu 5 la suta dupa pozitia ferma manifestata in privinta opririi imediate a conflictului. Pe langa asumarea comandei, Franta s-a aratat dispusa sa contribuie cu 3.000 de oameni la propusa forta internationala, dar cu conditia ca mandatul acesteia sa fie foarte precis si cu garantii ferme din partea guvernului libanez, a miscarii Hezbollah si a Israelului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Desfasurarea fortei de pace in Liban intampina dificultati.