Iordania va continua sa ofere ajutor, protectie si adapost fiicei fostului dictator irakian Saddam Hussein, in pofida faptului ca numele acesteia figureaza pe lista celor mai cautate 41 de persoane de catre guvernul irakian.

Raghan Hussein are un statut special in Iordania, "este un oaspete al familiei regale hasemite si se afla sub protectia acesteia, deoarece a cerut azil", a declarat premierul Bakhit, citat de catre agentia oficiala Petra. Bakhit a adaugat ca Irakul nu a cerut inca oficial Iordaniei sa inmaneze vreun suspect, iar "Iordania se va ocupa de aceasta problema atunci cand va aparea si de o maniera care i se va parea potrivita".