Ministerul Mediului, Amenajarii Teritoriului si Constructiilor din Croatia a decis saptamina trecuta demolarea a 48 de vile de pe insula Vir pentru ca nu aveau autorizatie de constructie. Lucrarile de demolare au inceput miercuri, incluzind si 18 imobile apartinind unor oameni de afaceri din Ungaria. Cazul a declansat reactii atit din partea proprietarilor, cit si a diplomatiei ungare.

Discriminare

"Nu sint evreu, dar statul croat ma trateaza ca atare", declara reporterului de la Index.hu unul dintre nefericitii proprietari dupa ce si-a pus pe haine si pe casa steaua lui David. El si-a burdusit casa cu butelii de gaz, amenintind ca va arunca in aer cladirea in cazul in care se incearca demolarea ei. Totusi, el a incetat protestul simbata seara, dupa asigurarile primite din partea guvernului croat ca nu i se va demola casa.